luni, 15 februarie 2010
Vestimentatia femeii insarcinate
Strângerea abdomenului, stânjeneşte foarte mult fătul în mişcările lui şi nu-i permite să traiască liber, provocându-i diverse suferinţe.
Îmbrăcămintea femeii gravide trebuie să fie cât mai lejeră. Un obicei prost este acela de a ţine ciorapiul strâns sus la coapsă cu o jartiera, acest lucru este dăunător deoarece sângele nu mai circulă liber şi acolo unde găseşte o piedică va face să se umfle venele, producând varice, aceasta cu atât mai mult, cu cât gravida este predispusă la varice.
Varicele sunt foarte periculoase, venele se umfla, se subţiază şi se pot rupe, dând naştere la hemoragii fie sub piele, fie în exterior, ducând la anemierea gravidei şi putând provoca unele infecţii.
Încălţămintea gravidei trebuie să fie cât mai comodă, dându-i posibilitatea să calce normal, corpul păstrând poziţia lui naturală. Este indicat ca, pe perioada sarcinii, să nu poarte tocuri înalte (cele mai bune sunt tocurile de 3-4 cm, daca trebuie neaparat purtate). Încălţămintea nu trebuie să fie strâmtă, penru ca piciorul să stea lejer, de asemenea gravida nu trebuie să mearga desculţă, fiindcă se poate răni, ceea ce poate fi un nou prilej de infecţie.
Vestimentatia gravidei trebuie sa fie adecvata fiecarui anotimp:
- vara să poarte o îmbrăcăminte uşoară, folosindu-se o haine largi si subţiri, preferabil din bumbac care să absoarbă sudoarea;
- iarna îmbrăcămintea să fie cât mai călduroasă, să nu lipsească flanela de lână, iar ciorapii să fie cât mai călduroşi.
Îmbracamintea gravidei poate fi elegantă şi purtată cu gust, dar trebuie să ţină cont şi de normele igienice expuse mai sus, pentru a asigura sănătatea mamei şi a copilului.
Autor: Ionica L.
duminică, 14 februarie 2010
Complicatii in sarcina
- varsaturile
- albumina in urina
- umflarea picioarelor
- hemoragia
- pierderea apei.
- Varsaturile
Varsaturile sunt socotite ca un semn obisnuit de sarcina, dar daca dureaza mult si sunt abundente pot sa dea un curs foarte grav sarcinii. La inceputul aparitiei varsaturilor, gravida nu trebuie sa se alarmeze, dar nici sa la priveasca cu nepasare.
Femeia insarcinata va cauta sa manance mai usor, sa consume mai multe legume, fainoase si mai ales lapte (putand sa bea 1.5-2 litri de lapte pe zi), sa evite grasimile si “mirosurile”. Daca varsaturile se intetesc, trebuie sa consulte medicul de familie sau medicul ginecolog. - Albumina in urina
Femeia insarcinata nu poate sa aiba albumina in urina. Prezenta acesteia ne arata ca poate incepe o boala grava si anume “eclampsia convulsiva”. Aceasta albuminurie se observa mai ales la femeile care nu a respectat regimul, care au racit sau care sunt constipate. Astfel, este necesar sa facem de cateva ori examen sumar de urina si urocultura in decursul sarcinii (nu doar in primul si ultimul trimestru). Cand s-a constatat prezenta albuminuriei, femeia se va aseza la pat, la caldura si va urma un regin fara sare, numai cu lapte, conform indicatiilor medicului. - Umflarea picioarelor (edemul)
Se observa adesea la femelile insarcinate, mai ales in ultimele luni si la acelea care nu au respectat regulile de igiena, au mancat mult mancaruri sarate si care nu au consultat medicul in timpul sarcinii. - Hemoragia (pierderea de sange)
Cea mai mica pierdere de sange prin vagin in timpul sarcinii nu este un semn bun si de aceea trebuie luate toate masurile ca hemoragia sa nu contine, deci: anuntam medicul la orice ora din zi sau din noapte.
Pana la aparitia medicului, femeia va trebui sa stea in repaus complet, culcata.
Daca pierderea de sange este mare, se vor scoate toate pernele de sub cap (sa nu stea cu capul mai sus decat corpul,va bea ceaiuri calde si nu trebuie sa se fereasca sau sa-i fie rusine sa cheme medicul.
Daca hemoragia nu este oprita la timp poate duce la moarte. Cauza acestor hemoragii poate fi:
- contactul sexual(cateodata);
- unele imbolnaviri ale uterului, care provoaca, atunci cand sarcina este mica
avorturi, iar cand sarcina este mare, o nastere inainte de termen. Avortul insotit de
hemoragie apare datorita sifilisului care nu a fost tratat la vreme, sau a altor boli.
Uneori hemoragiile apar cand placenta este prinsa de uter foarte jos, aproape de gatul lui, astfel incat hemoragia este foarte mare si medicul trebuie chemat de urgenta. - Pierderea apei
Fatul sta in uter intr-un invelis ca intr-un “ou” si pluteste intr-un lichid (lichidul amiotic).
In momentul nasterii, oul se deschide inspre gatul mitrei, lasand sa se scurga apa, dupa care se produce nasterea. Daca lichidul se scurge inainte ca femeia sa aiba durerile nasterii, exista riscul sa se produca o infectie, aparand febra si frisoanele, iar fatul va suferi mult.
Pierderea lichidului inainte de nastere, se intampla cand femeia – in ultimele 6-7 saptamani- a umblat mult, a depus efort fizic, a cazut sau a sarit. Catre sfarsitul sarcinii, una dintre principalele cauze este si contactul sexual. Cand se intampla acest lucru, gravida trebuie sa anunte imediat medicul.
Autor: Ionica L.
marți, 9 februarie 2010
10 sfaturi utile pentru viitorii parinti
Din aceste motive, iata 10 sfaturi utile de care viitorii parinti trebuie sa tina seama pregatind urmatoarele lucruri esentiale pentru ca nou-nascutul sa-si inceapa viata in conditii optime:
1. Spatiul copilului – poate fi o parte din camera parintilor sau acolo unde exista posibilitatea amenajarii unui spatiu separat se alege camera cea mai insorita (sunt indicate incaperile cu expunere spre sud sau sud-est), si usor de aerisit;
2. Patutul – cel mai important obiect din camera copilului. Despre alegerea patutului am discutat in unul din articolele anterioare. Asezarea lui trebuie sa fie:
- sigura - cat mai departe de ferestre, surse de incalzire, obiecte care atarna,
- confortabila – nu trebuie plasat sub lumina directa a soarelui sau in curent,
- accesibia - este ideal sa fie vizibil din usa camerei,
3. Masa de infasat – este foarte practica daca este prevazuta cu sertare sau rafturi in care se pastreaza lenjeria si obiectele de toaleta ale copilului. De obicei aceasta se asaza in apropierea patutului;
4. Cadita pentru baia copilului – poate fi incorporata in masa de infasat sau nu. Aceasta trebuie prevazuta cu un pled antiderapant ca bebelusul sa nu alunece.
5. Spatiu pentru garderoba bebelusului – pot fi cateva rafturi in sifonierul parintilor, dar este de preferat sa aveti dulap separat pentru hainutele copilului;
6. Scaun sau balansoar pentru alaptat – este important ca in timpul alaptatului mama sa stea intr-o pozitie cat mai comoda si relaxata care sa nu-i solicite foarte mult coloana, iar copilul sa se simta cat mai confortabil;
7. Cantar pentru sugari – necesar pentru a urmari greutatea copilului in primul an de viata (in primele luni cantarirea se face saptamanal, iar dupa 8 luni , in fiecare luna);
8. Termostat si umidificator - mentineti temparatura in camera copilului in jurul valorii de confort 22-23 C si umiditatea de 60% (aceasta se poate obtine cu prosop umed pe calorifer sau cu ajutorul umidificatorului care trebuie plasat la ce putin de 1m de patutul copilului);
9. Carucior – tipul caruciorului depinde de stilul de viata al fiecaruia. In general este bine sa cautati un carucior convertibil, comod, spatios, usor de manevrat, pliabil si prevazut cu centuri de siguranta, catarame si copertina reglabile fiind confectionat dintr-un material usor de spalat/curatat;
10. Alegerea pediatrului - este un lucru extrem de important deoarece ingrijirea si sanatatea copilului vostru depinde de acesta. Pentru aceasta ar trebui sa cereti referinte, sa intrebati ginecologul, prietenii si rudele daca nu cumva stiu un doctor bun pentru prichindei pe care pot sa-l recomande cu incredere.
Multa bafta!
luni, 1 februarie 2010
Alimentatia femeii insarcinate
Alimentele ingerate (înghiţite) trebuie bine mestecate, ceea ce nu se poate întâmpla dacă viitoarea mama are dinţii cariaţi, astfel încât va trebui să consulte dentistul pentru tratament, iar dinţii care nu pot fi trataţi sunt scoşi. Extragerea dinţilor nu primejduieşte sarcina; dimpotrivă, o măsea cariată poate fi cauza unei infecţii grave la naştere.
Gravida nu va mânca mult deodată, ci de mai multe ori pe zi, câte puţin şi fără grabă. Alimentaţia ei trebuie sa fie bogată în: lapte, unt, iaurt, ouă, peşte, legume şi fructe proaspete, putină carne de pasăre şi vită. Se vor evita sosurile, dulciurile şi băuturile spirtoase/ carbogazoase.
După masa, gravida trebuie să se odihneasca cel puţin o oră, timp în care se face digestia alimentelor ingerate. Masa de seară trebuie sa fie redusă.
Uneori gravida constată că este constipată. Daca acest lucru persistă mai multă vreme, gravida va aduce la cunoştiinţa medicului de familie sau a medicului ginecolog care o îngrijeşte pentru a i se da un laxativ sau un purgativ uşor, astfel încat gravida să aibă scaun zilnic. Constipaţia poate provoca o intoxicaţie a organismului provoacand suferinta copilului. De foarte multe ori constipaţia poate duce la aparitia hemoroizilor, motiv pentru care sunt indicate băi călduţe de şezut şi comprese cu apă călduţă la şezut, iar dacă hemoroizii nu se vindecă este necesar să cereti ajutorul medicului.
Este indicat ca pe perioada sarcinii, viitoarea mama sa ia in greutate, in decursul celor 9 luni de sarcina, 8 kg - 12 kg, în raport cu talia ei.
Kilogramele luate in plus duc la obosirea inimii, îngreunează respiraţia, stânjenesc buna desfăşurare a naşterii. Uneori, în primele 4 luni de sarcină, pofta de mâncare este scăzută, sau gravida nu poate să mănânce decât anumite mâncăruri (sărături, acrituri, piperături), sau are vărsaturi.
Pe lângă alimentaţia obişnuită, gravida este bine să ia din când în când anumite medicamente necesare creşterii fătului, ca de pildă vitamine şi calciu, dar numai la indicaţia medicului. Vitaminele de bază sunt A, B, C, D, E, K, P, Fe, care se găsesc şi în alimente (de provenienţă animală sau vegetală), dar care prin fierbere sunt parţial distruse.
Lipsa de viatmine este uneori cauza unor tulburări ca: dureri de spate, dureri de picioare, exfolieri ale pielii, oboseală. Aceste tulburări dispar în urma unei alimentaţii bogate in vitamine (lapte, unt, brânză, fructe, peşte şi legume proaspete).
In functie de "poftele" si "inspiratia" fiecareia puteti "inventa" diverse retete culinare bogate in vitamine si proteine necesare dezvoltarii copilului, dar care sa-i usureze mamei cele noua luni de sarcina.
Succes!!!
joi, 21 ianuarie 2010
Trusoul mamei si copilului la nastere
Cu cateva saptamani inainte de data estimativa a nasterii, mama va trebui sa-si pregateasca o geanta cu lucrurile necesare la spital. Aceasta va avea nevoie de haine atat pentru travaliu, internare, bebelus, cat si pentru momentul in care cei doi vor parasi spitalul.
Iata cateva dintre lucrurile necesare:
I. Acte personale
- cartea de identitate/buletin (original si copie);
- certificat de căsătorie (original si copie);
- carnetul de sanatate;
- carnetul de gravida (daca aveti);
- adeverinta de la serviciu (contributia la CAS);
- dosarul cu toate analizele facute in timpul sarcinii;
- rezultatul ecografiilor facute in timpul sarcinii;
- lista cu bolile suferite in timpul sarcinii si medicamentele luate.
II. Obiecte personale
- 1 halat calduros (in functie de anotimp);
- 2-3 cămăşi de noapte si eventul o pereche de pijamaje (in functie de cum va este mai comod si de cerintele spitalului);
- lenjerie intima (4-5 perechi chiloţi din bumbac, 1-2 sutiene sau bustiere comode pentru alaptat si sustinerea sanilor);
- papuci de casă (de preferat fara panza ca sa nu "adune" microbii);
- 1 prosop mare pentru dus si 1 prosop mic pentru faţă;
- 2-3 perechi de sosete pufoase;
- ceas;
- 1 cană + tacâmuri;
- portofel cu bani marunti sau cardul;
- telefonul mobil, incarcator;
- aparat foto;
- carti, reviste si apa plata pentru momentele de asteptare.
III. Obiecte de toaleta
- 1-2 pachete de vată sau tampoane (care trebuie verificate inainte pentru a nu provoca alergii);
- săpun cu savonieră;
- periuta şi pastă de dinţi;
- hartie igienica;
- sevetele umede si uscate;
- deodorant, pieptene, cremă, gel de dus;
- pompă de muls si mamelon artificial (dacă mameloanele sunt ombilicate);
- tampoane si crema pentru sani.
IV. Necesarul pentru nou-născut
- scutece - marimea newborn (in primele zile sunt necesare 6-10 scutece pe zi);
- 1-2 prosoape sau o carpa moale;
- paturica sau scutec din finet;
- hainute noi din bumbac (e necesar a fi spalate si calcate pe ambele parti chiar daca sunt noi): body, caciulite, bluzite, pantaloni, salopete, sosete, manusi (sa nu se zgarie) si botosei.
- cana cu lingurita;
- cutie cu ceai pentru colici;
- produse de igiena personala pentru bebelus: sapun pentru copii, sampon, piaptan, pudra de talc, crema pentru funduletul bebelusului, servetele umede;
- 1-2 sticle de lapte daca nu puteti alapta.
V. Necesar pentru plecarea acasă (Hainele pentru iesirea din maternitate a mamei si copilului pot fi si aduse de sot inainte de externare).
- 1 cămăşuţă sau body, 1 pieptăraş, bonetă (din pânză sau finet);
- 1 salopetă sau o păturică, port bebe sau sac de dormit;
- 2 scutece (70x70 sau 80x80, unul dreptunghiular şi unul triunghiular sau ambele dreptunghiulare – din pânză sau finet) si 1chilot de plastic sau PAMPERS.
Acestea sunt doar cateva exemple de lucruri de care ai putea avea nevoie. Important este sa acorzi importanta acestor sugestii si sa le organizezi din timp ca orice mamica care asteapta cu nerabdare sa-si stranga copilul in brate.
luni, 18 ianuarie 2010
“Timpul” in sarcina
Varsta ovulatiei (fertilizarii) – se calculeaza din ziua conceperii si dureaza aproximativ 38 de saptamani.
“Luna” in sarcina – are 28 de zile, iar sarcina dureaza 10 “luni”.
Trimestru – fiecare trimestru are 13 saptamani:
- Trimestrul I: saptamana 1-13,
- Trimestrul al II-lea: saptamana 14-26,
- Trimestrul al III-lea: saptamana 27-39/40.
Ultima menstruatie – data primei zile din ultima menstruatie dinainte de sarcina.
Termen – finele sarcinii (in jurul saptamanii a 40-a de sarcina).
marți, 12 ianuarie 2010
Alegerea patutului pentru copil
Fiecare copil trebuie sa aiba patul lui. Este neigienic si periculos ca acesta sa doarma in patul parintilor sau cu fratii mai mari (desi acest lucru se intampla destul de des).
Tinand cont de varietatea modelelor de patuturi disponibile pe piata, achizitionarea acestuia poate fi considerata o adevarata provocare. Pentru a va usura cautarea, stabiliti un interval de pret in care doriti sa va incadrati si decideti care dintre caracteristicile patului sunt cele mai importante pentru copilul dumneavoastra. Dar, inainte de a stabili suma trebuie sa va ganditi ca bebelusul va petrece cea mai mare parte a timpului in acest patut, deci el trebuie sa fie cat mai confortabil si de preferinta ajustabil diferitelor etape de crestere prin are trece copilul. Asadar nu trebuie sa fiti “zgarciti”! Puteti investi mai multi bani la inceput si luati un patut care se transforma si poate fi folosit o perioada mai lunga de timp (5-6 ani) sau luati unul mai ieftin si-l folositi 2-3 ani. Indiferent de suma investita, iata cateva detalii de care trebuie sa tineti cont cand cautati un patut nou sau folosit:
• Normele de siguranta in vigoare :
Pentru asamblare urmati intocmai instructiunile stipulate de producator.
Spatiul dintre bare sa nu fie mai mare de 5 cm;
Barele sunt bine fixate, nu sunt rupte si nu au aschii;
Verificati ca patutul sa nu aibe margini ascutite sau zimtate
Salteaua trebuie sa fie rigida si sa se potriveasca perfect in cadrul patului (sa nu fie mai mult de 2 cm intre marginea saltelei si laturile patulului)
Fixati bine suportul saltelei in partea din fata si cea din spate a patulului;
Evitati patuturile pliante a caror salteaua este sustinuta cu ajutorul unor benzi de vinil sau plastic care se pot uza, curba sau rupe!
• Somiera si grilaj reglabil – permite montarea saltelei si fixarea grilajului in functie de inaltimea mamei si varsta copilului. Sunt suficiente si doua nivele de montare a saltelei, dar patuturile cu 3 nivele sunt si mai bune.
• Parti laterale fixe sau mobile?
Foarte utile si des folosite sunt partile laterale mobile. Patuturile de bebelusi pot fi fixe sau cu una sau ambele laturi mobile.Patuturile cu laturi fixe sunt comode pentru parintii inalti sau daca patutul va fi utilizat doar ocazional. In majoritatea cazurilor este util ca macar una dintre laturi sa culiseze, astfel incat bebelusul sa poata fi ridicat sau pus in patut cu usurinta. Cand sunt lasate jos, partile laterale trebuie sa fie cu cel putin 22 cm deasupra saltelei, iar cand sunt ridicate ar trebui sa fie la cel putin 65 cm deasupra saltelei.
• Patut de lemn sau pliant?
Patul din lemn este mai potrivit pentru casa, in timp ce patutul pliant are avantajul de a fi usor de depozitat/transportat. Pentru a putea fi folosite si dupa 6 luni, patuturile pliante necesita o saltea in plus, la ultimul nivel de jos. Patuturile din lemn sunt mai comode si adaptabile varstei copilului si daca nu aveti foarte mult spatiu puteti alege un patut cu 1-2 sertare de depozitare la subsol. In mod ideal se pot folosi cu succes ambele variante - patul de lemn pentru somnul normal, iar patutul pliant pentru voiaj sau pe post de tarc.
Pagini similare: Patuturi on-line
